Dacă scriitorii occidentali au avut mereu parte de generozitatea unor mari iubitori de cultură, ca şi de politici culturale avantajoase, ceilalţi, est-europenii, de pildă, s-au descurcat cum au putut. După 1989, Europa în curs de unificare încearcă nu doar o integrare economică, ci şi una culturală: mană cerească pentru încercaţii creatori din Est, programele acestea, fie de stat, fie private – sejururi de creaţie, invitaţii la lecturi, diferite comenzi remunerate suficient cât să fie de nerefuzat – îşi cer la rându-le partea lor de robie. Scriitorul care „aplică“ este obligat la mai lungi sau mai scurte purgatorii pentru a se vedea cu banii în mână. Din punctul de vedere al schimbului cultural, deşi nu lipsite de efecte, aceste invitaţii pe care Vestul le adresează Estului nu schimbă datele problemei: pentru celebritate, trebuie de fapt să te stabileşti aici, să scrii într-o limbă de circulaţie – şi să ai succes. Villa Serbelloni e pentru marginali. Trebuie adăugat aici că nu alta este condiţia cercetătorului român în ştiinţe umane, dar cazul său nu face obiectul ultimului volum al Corinei Ciocârlie.
Despre Corina Ciocârlie se ştiu destul de puţine în România: la 49 de ani, scriitoarea născută la Timişoara face naveta între Luxemburg şi Lyon (nu e prea departe, cu TGV). În Luxemburg s-a stabilit din 1991. Până atunci, absolvă Facultatea de Litere de la Bucureşti, în 1986, după care face o teză pe „Hermeneutica răului“ la Cioran, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. Lucrează la editurile Minerva şi Eminescu. În Luxemburg, activează în calitate de critic de teatru, mai ales sub numele de Corina Mersch. Participă la viaţa literară francofonă din Ducat, dar şi la cea românească. Este redactor-şef al suplimentului literar Livres-Bücher Tageblatt, coordonează colecţia „Afinităţi“ a Editurii Phi (Luxemburg), predă româna la
