V-aţi întrebat vreodată de ce ar vrea cineva să muncească într-o închisoare? Sau să predea unor copii cu handicap, când şi lucrul cu copii normali e foarte dificil? De ce ar deveni o absolventă de şcoală sanitară asistentă de psihiatrie, pentru a avea grijă de oameni ce pot deveni periculoşi şi cu care e imposibil să te înţelegi? Prin seria de articole pe care o începem astăzi am încercat să înţelegem motivaţia unor oamenii care fac aceste meserii neobişnuite.
Au visat să devină miliţieni, la circulaţie sau la economic, însă n-au ajuns să verifice portbagaje şi să dea amenzi. Destinul i-a trimis la muncă printre deţinuţi. Taxaţi de multe ori drept "bătuţi în cap”, atinşi de varice, după sute de ore în picioare, de TBC sau de eczeme căpătate după percheziţii făcute cu mâinile neprotejate de mănuşi, riscând să ia SIDA de la seringile şi acele ascunse prin saltele, au continuat ani de zile să vină la serviciu. Chiar dacă ştiau că durata de viaţă după pensie, în rândul lor, e de multe ori de doar câteva luni. Unii au fost bătuţi de infractori eliberaţi, alţii s-au lăsat corupţi, au acceptat să-i ajute pe hoţi şi au ajuns ei înşişi la închisoare. Mulţi s-au lăsat copleşiţi de mediu, de viaţa în claustrare, şi au luat-o razna. Bucuriile lor au fost puţine şi rare.
În grădină
Pe Mihail Gheorghe, agent şef principal, l-am întâlnit printre salate şi vrejuri de castraveţi. E şeful grădinii de la Jilava, din 1997, după ce a făcut Facultatea de Agronomie şi un masterat în domeniu, acum mai spre bătrâneţe, spune el. Are 51 de ani şi un salariu de 1900 de lei. A terminat armata şi a început să lucreze ca mecanic la o întreprindere, de unde a fost detaşat la penitenciarul Rahova ca personal civil. "Reparam maşinile de cusut la care deţinuţii făceau raniţe pentru Irak. Aşa le-am pătruns tainele, pentru că nu se fereau de mine. În vara lui 1985 am fost în