Bucureştiul găzduieşte miercuri două evenimente de amploare. Pe de o parte, mitingul USL care se doreşte a fi cel mai mare eveniment postrevoluţionar. Pe de cealaltă parte, Congresul Partidului Popularilor Europeni, cu participarea a 1200 de invitaţi, inclusiv şefi de stat şi de guverne, din 40 de ţări europene.
Pretextul mitingului USL este lansarea candidaţilor pentru scrutinul din 9 decembrie. Organizatorii mizează pe prezenţa a 74 de mii de membri şi simpatizanţi USL. Astfel, organizaţiile judeţene apropiate de Capitală vor avea norme de prezenţă mai mari, în timp ce filialele îndepărtate vor trebui să aducă un număr mai mic de participanţi. Regulile de desfăşurare a evenimentelor pe Arena Naţională spun că pe stadion nu se fumează, nu se mănâncă seminţe în tribune, iar ceea ce se strică se plăteşte.
Congresul PPE aduce în România oaspeţi importanţi: cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy ş.a.
Mitingul USL este o ripostă la congresul PPE apreciază jurnalista Miruna Munteanu. Chiar dacă social liberalii speră la un moment spectaculos, în materie de impact politic, PDL ia faţa USL, de această dată, mai spune ea.
Am intrebat-o şi cum i se pare candidatura lui Gigi Becali pe listele USL la legislativele din decembrie
Miruna Munteanu: Miruna Munteanu, de la Jurnalul Naţional, în dialog cu Magda Prelipceanu
Bucureştiul găzduieşte miercuri două evenimente de amploare. Pe de o parte, mitingul USL care se doreşte a fi cel mai mare eveniment postrevoluţionar. Pe de cealaltă parte, Congresul Partidului Popularilor Europeni, cu participarea a 1200 de invitaţi, inclusiv şefi de stat şi de guverne, din 40 de ţări europene.
Pretextul mitingului USL este lansarea candidaţilor pentru scrutinul din 9 decembrie. Organizatorii mizează pe prezenţa a 74