Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nechifor cere sprijin de la Guvern pentru primăriile aflate în situaţii financiare limită

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 octombrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, cere sprijin financiar de la Guvern pentru primăriile sucevene aflate în situaţii limită. Nechifor a declarat că 30 de primării sucevene sunt în dificultate, însă şapte dintre ele sunt într-o situaţie extremă, în sensul că nu mai au bani pentru funcţionare. El a dat exemplul localităţilor Voitinel, Drăguşeni, Ulma şi Brodina. Nechifor a explicat că acestea au ajuns repede la fundul sacului întrucât, la începutul anului, la repartizarea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale au primit extrem de puţini bani, de ordinul a 50.000- 60.000 de lei.

“Am cerut prim-ministrului, factorilor guvernamentali să găsim soluţii pentru a ajuta aceste localităţi. E vorba de o rectificare bugetară extrem de importantă şi de necesară care să ne ajute să depăşim această situaţie critică şi să ne pregătim pentru iarnă şi pentru alegerile parlamentare. Sunt localităţi precum Vatra Dornei cu situaţie financiară extremă şi aici am certitudinea că Guvernul va soluţiona pozitiv problema, în sensul că vor fi alocate resurse pentru achiziţionarea de materie primă pentru centrala termică a oraşului”, a spus şeful administraţiei judeţene.

El a menţionat că şi Consiliul Judeţean va aloca resurse pentru a susţine financiar localităţile aflate în dificultate. “Mai mult, la ultima şedinţă de CJ am anunţat că intenţionăm să găsim modalităţi prin care să reducem cheltuielile şi în şedinţa de vineri, 19 octombrie, o să supun atenţiei un proiect de hotărâre prin care sumele pe care le-am găsit disponibile prin economii la diverse capitole să poată fi folosite pentru alte activităţi specifice, şi mă refer aici în primul rând la datoriile pe care le avem din trecut la Societatea Drumuri şi Poduri şi la alţi furnizori care au prestat diverse servicii sau lucrări pentru Consiliul Judeţean”, a declarat Nechifor. Preşedintele Consiliului J

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 2 ore
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum o ora
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Cum încearcă președintele brazilian să-l convingă pe Putin să meargă să-l întâlnească pe Zelenski la Istanbul: „Nu mă costă nimic”

HotNews acum 19 minute
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în Turcia, la negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, relatează AFP, citată

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 2 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Fotbalistul Taiwo Awoniyi (Nottingham Forest), în comă indusă după o operaţie

News.ro acum o ora
Atacantul echipei Nottingham Forest, Taiwo Awoniyi, a fost plasat în comă indusă după o operaţie la nivelul abdomenului. Jucătorul internaţional nigerian a fost operat luni seara, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului de duminică,

14 mai Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Un omagiu pentru cei care nu s-au mai întors niciodată acasă

Ziua Constanta acum o ora
Ziua națională de cinstire a martirilor din închisorile comuniste este celebrată anual în data de 14 mai. Ziua a fost instituită în memoria miilor de tineri, intelectuali, teologi și cetățeni din diferite clase sociale care s-au opus regimului comun

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

11°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°