Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complicii intelectuali ai lichidării ICR

Publicat in Revista22, marți 16 octombrie 2012 ·

Anihilarea de facto a ICR a fost legitimată, insidios și tenace, de unii intelectuali „critici“ cu mult timp înainte de a fi pusă în operă de politicienii USL.

Lichidarea, practic, a ICR prin transformarea sa în­tr-o oficină de propagandă politico-cultural-na­țio­na­listă în străinătate (ba chiar și în România, ju­de­când după înființarea absurdă a patru filiale „în pro­vinciile istorice“) este, desigur, o operațiune de ca­re actuala putere se face răspunzătoare. Dar ar fi su­perficial să ne oprim aici. ICR e victima unui „răz­boi cultural“ de ani de zile, îndreptat mai ales îm­potriva lui H.-R. Patapievici și a așa-zisului „grup“ al „boierilor minții“ – după sintagma lui Sorin Adam Ma­tei – căruia i-ar aparține. Ceea ce trustul Intact și alte medii de acest fel o spun acum agresiv au afir­mat-o de-a lungul timpului în mod mai subtil, dar tot nociv intelectuali diverși, de la Sorin Adam Ma­tei însuși la alți semnatari ai volumului coor­donat de el, Idolii forului, 2010 – Daniel Barbu, Gabriel An­dreescu, Michael Shafir, István Aranyosi, Mona Momescu, Vasile Morar etc. (M-am mai referit la acest volum în trecut în revista 22.) Au spus-o și unii dintre cei care scriu sau au scris la Observator cul­tural; este adevărat că acum unii dintre ei, spre onoarea lor, se arată critici față de ultimele schim­bări la ICR. Au spus-o și alții, în diferite publicații, pe hârtie sau online.

Se poate observa, de pildă, că în volumul amintit mai sus, numele H.-R. Patapievici revine obsesiv, atunci când trebuie sugerat că „intelectualii lui Băsescu“ „s-au autosuspendat din calitatea de intelectual“, deoarece au acceptat funcții remunerate sau „nu­mai simbolice“, cum scrie Michael Shafir. ICR era vizat direct. (De unde și teoria brutală a „sinecurii“ pe care a respins-o recent și pertinent Liviu Ornea.) Pe de altă parte, pledoaria lui Sorin Adam Matei pen­tru o „clasă d

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 28 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 24 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 14 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 55 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°