Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii Oltchim îşi vor primi salariile restante până la sfârşitul săptămânii, când se va şi relua parţial activitatea la combinat

Publicat in Romania Libera, marți 16 octombrie 2012 ·

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că angajaţii combinatului de la Oltchim îţi vor primi salariile restante până la sfârşitul acestei săptămâni, moment în care se va relua parţial activitatea la fabrică, potrivit Mediafax.

Ministrul, aflat la Slatina cu premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat că abia de săptămâna viitoare se va relua activitatea la o capacitate de 60-65% pe platforma din Râmnicu Vâlcea.

Acesta a explicat că, în paralel, se vor purta discuţii la nivelul Comisiei Europene pentru a se găsi o soluţie de salvare pentru companie.

"De asemenea, noi, în paralel, avem discuţii, tot spre sfârşitul săptămânii, la nivelul Comisiei Europene legat de ajutorul de salvare, iar dacă discuţiile sunt favorabile putem să alocăm o sumă de bani pentru continuarea unui ciclu de producţie. De asemenea, avem discuţii cu marile bănci creditoare astfel încât şi acestea să asigure jumătate din capitalul de lucru pentru finanţarea activităţii la Oltchim. Noi sperăm ca până la sfârşitul lunii octombrie - prima jumătate a lunii noiembrie activitatea la Oltchim să se desfăşoare la o capacitate aşa cum vă spuneam de 65 la sută", a afirmat Chiţoiu.

Angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit, vineri, avansul pe luna august şi tichetele de masă aferente aceleiaşi luni, a anunţat liderul sindical interimar, Corneliu Cernev, care a precizat că salariaţii au venit la serviciu şi asigură instalaţiile pentru reluarea producţiei.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica şi ai unor bănci care a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 32 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 32 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 52 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°