Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE cere un cod de conduită pentru parlamentarii români

Publicat in Amos News, marți 16 octombrie 2012 ·

Activitatea senatorilor şi deputaţilor români ar trebuie să fie reglementată de un cod de conduită, iar adoptarea acestui regulament până la încheierea mandatului actualului parlament ar reprezenta un semnal pozitiv din partea forului legislativ român. Aceasta este principala concluzie a discuţiilor de la Bruxelles dintre Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Potrivit lui Valeriu Zgonea, discuţia cu oficialul european a fost "lungă şi complexă", Reding subliniind că înţelege eforturile pe care le face parlamentul pentru a îndeplini obiectivele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

"Am stabilit să avem un dialog constant între comisarul Reding şi parlamentul naţional, Camera Deputaţilor, cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmăm în aşa fel încât să avem o transparentizare a deciziilor interne ale parlamentului, paşi concreţi şi rapizi în momentul în care persoanele sunt susceptibile şi sunt stabilite de instanţă că sunt incompatibile sau în conflict de interese", a spus Zgonea. Deputatul român a reafirmat cooperarea instituţiei pe care o reprezintă cu cele două agenţii - Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru ca "regulile din cadrul parlamentului să fie cele democratice, să fie respectată legea şi valorile democratice ale UE".

Potrivit acestuia, Viviane Reding a atras atenţia asupra necesităţii adoptării "unui cod de conduită, care să fie pus în aplicare în cadrul regulamentelor Camerei Deputaţilor şi al Senatului înainte de finalizarea acestui mandat, lucru care ar fi un semnal pozitiv din partea parlamentului României". Zgonea a explicat că, modelul anglo-saxon ar putea fi luat ca exemplu la elaborarea acestui proiect, şi că, el ar putea include şi sancţiuni, după modelul celui de la Parlamentul European. În p

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 29 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 58 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 58 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 25 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°