La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Țările Române au fost teatru de război între Rusia și Imperiul Otoman. Pe lângă forța armatelor sale, țarul de la Moscova a încercat să-i supună pe români și prin intermediul bisericii ortodoxe. A reușit să desprindă din teritoriul românesc doar Basarabia, cu tot cu biserică.
„Trădătorul" Bănulescu-Bodoni
Un personaj cu totul special în acest joc al marilor puteri a fost Grigore Bănulescu-Bodoni (1746-1821), călugărit cu numele de Gavriil. S-a născut în Transilvania, la Bistrița, dintr-o familie originară din Câmpulung Moldovenesc. A avut ocazia să studieze la Kiev și la Muntele Athos, intrând în călugărie pe când se afla la Istanbul. A cunoscut, așadar, atât lumea otomanilor, cât și pe aceea a „muscalilor" (rușilor). El s-a remarcat prin activitatea didactică, fiind profesor în Transilvania, în Moldova și în Rusia. Între 1786 și 1791 a fost rectorul seminarului teologic din Poltava.
În februarie 1792, Biserica Ortodoxă Rusă l-a desemnat pe Bănulescu-Bodoni mitropolit al Moldovei. Pe fondul războaielor ruso-turce, Țările Române au intrat succesiv în posesia celor două puteri la finele secolului al XVIII-lea. Însă otomanii au recucerit Iașiul, iar domnul Alexandru Moruzi l-a arestat pe Bănulescu-Bodoni. A fost trimis prizonier la Istanbul. Răscumpărat de țar, Gavriil se întoarce în Rusia, unde este numit mitropolit la Poltava (1793-1799) și la Kiev (1799-1803). Se pensionează în 1803 și se stabilește la Odesa.
Un nou război ruso-turc l-a reactivat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni. Mai întâi este instalat „exarh" al Bisericii din Moldova și Țara Românească, la 27 martie 1808. Cele două provincii se aflau sub ocupație militară rusă. Războiul s-a încheiat cu anexarea Basarabiei, prin pacea de la București, din 1812.
În anul următor, Bănulescu-Bodoni a fost numit în fruntea nou-createi Arhiepiscopii a Basarab
