Subiectul temelor acasă este un subiect cotidian. În discuţiile obişnuite, chiar spontane dintre două persoane care au copii, se intercalează şi acest subiect.

Unii părinţi se plâng că este prea mult, alţii că este prea puţin. Unii consideră că nu mai au timp copiii lor de nimic altceva, ceilalţi că au prea mult timp liber.

Într-o şedinţă cu părinţii la o clasă vezi păreri diferite ale părinţilor faţă de acelaşi cadru didactic. Unii cer mai mult, alţii mai puţin. În general aceste păreri diferă în funcţie de copil şi de aşteptările părinţilor privind performanţa lui.

Când este real prea mult şi când nu este suficient?

Părinţii pot fi subiectivi, copiii ştiu să prezinte situaţia în favoarea lor, iar cadrele didactice nu sunt şabloane. Fiecare situaţie este diferită.

Ceea ce este clar este că şcoala nu trebuie să elimine din viaţa copilului celelalte activităţi. Copilul trebuie să beneficieze de timp liber pe care să-l organizeze o parte după bunul plac, o parte după cerinţele şi obiceiurile familiei.

Un copil trebuie să aibă timp de joacă, de recreere, de sport, mişcare şi odihnă.

Temele îndelungate afectează de obicei întreaga familie. Totul se învârte în jurul efectuării lor, se dezvoltă tensiuni, nemulţumiri, reproşuri etc.

Competiţia, dorinţa de a fi bun, performant, sunt lucruri pozitive atât timp cât preţul lor nu este prea mare cât să devină riscant. Sunt uneori cadre didactice care exagerează, alteori unii părinţi. Din acest tandem copilul este de multe ori exclus.

În clasa I temele nu ar trebui să depăşească o oră, în clasă a două o oră şi jumătate, două ocazional (când are de învăţat o poezie, când pregăteşte o evaluare etc.). În clasele a treia şi a patra nu ar trebui depăşite două ore, trei în cazuri speciale. Dacă în clasa I într-o oră abia face nişte liniuţe sau scrie câteva cuvinte, în clasa a pa