*Partida contra Olandei a marcat reîntoarcerea pe stadion a jucătorului cu numărul 12 al naţionalei. 53.329 de fani au luat loc în tribunele Naţional Arena - record absolut (precedentul record de asistenţă fusese consemnat la finala Europa League Atletico Madrid - Athletic Bilbao).
*Echipa naţională a României a fost susţinută din tribune de un număr impresionant de suporteri, care au aplaudat frenetic şi au susţinut, ca niciodată, selecţionata lui Victor Piţurcă
Gicu Grozav are 22 de ani. În perioada în care naţionala strângea un număr impresionant de oameni în faţa micilor ecrane şi pe stadioanele din ţară, el nu avea mai mult de cinci. Din auzite, probabil că i se părea imposibil să ai parte de un asemenea sprijin. Ieri, însă, 50 de mii de suporteri i-au scandat, la începutul meciului, numele. Şi a părut surprins că atâtea tricouri galbene au cântat, într-un singur glas, imnul pe care acum câţiva ani o mână de oameni îl murmurau în tribune. Mircea Sandu a gândit bine atunci când a lăsat pe fiecare scaun al Naţional Arena câte un tricolor. În momentele în care stadionul a erupt, alături de acustică, şi cromatica a făcut acelaşi lucru. "România! România!" s-a auzit ieri din 50 de mii de suflete îmbrăcate în roşu, galben şi albastru. La fel şi fluierăturile pentru olandezi, care probabil că au regretat ieri când au spus că prezenţa numeroasă a suporterilor nu va conta pentru ei.
Mare tricoloră, val românesc
Vreme de câteva minute ai senzaţia că ai părăsit România. Este scandat împotriva lui Mitică Dragomir, aşa că revii cu picioarele pe pământ, dar zâmbetul nu-ţi dispare de pe chip. După mulţi ani, echipa naţională şi-a regăsit cel de-al 12-lea jucător. Auzeam de el înainte de fiecare partidă, dar se lăsa aşteptat. A trebuit să vină Olanda pentru ca Naţional Arena să se umple şi să-i dea României aripi. Rămâne de văzut