Poliţiştii de frontieră ai Aeroportului Henri Coandă - Bucureşti au prins doi români care, la întoarcerea din Praga, au sustras mai multe bunuri (parfumuri şi băutură) dintr-un magazin aflat în aeroportul Otopeni.
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1.15, poliţiştii de frontieră din cadrul PPF Aeroport Henri Coandă au fost sesizaţi de angajatul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că doi bărbaţi au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin aflat în aeroport.
Imediat poliţiştii de frontieră au demarat cercetările, în scurt timp fiind identificaţi, în zona benzilor de bagaje a aeroportului, cei doi bărbaţi, cetăţeni români, care tocmai se întorseseră în ţară din direcţia Praga.
În bagajele celor doi, Costel M., în vârstă de 35 ani, domiciliat pe raza judeţului Dâmboviţa şi Vasile A., în vârstă de 39 ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi, poliţiştii de frontieră au descoperit bunurile sustrase din magazin (trei parfumuri "Hugo Boss, un parfum "Elizabeth Arden" şi o sticlă de whisky Teacher’s).
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind prezentaţi Parchetului în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.