Miercuri, valorile de temperatură vor scădea în cea mai mare parte a ţării, vremea devenind apropiată de normalul termic pentru această dată în vest, nord-vest şi centru, dar menţinându-se mai caldă decât obişnuit în restul zonelor. Ca aspect, va predomina o vreme frumoasă, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe doar în nordul extrem şi pe arii restrânse ceaţă, dimineaţa şi noaptea, cu precădere în Câmpia de Vest.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în prima parte a zilei local şi în regiunile centrale, sudice şi de răsărit. Temperaturile maxime vor fi de la 12…14 grade în Maramureş şi nordul Transilvaniei până la 25 de grade în Dobrogea şi estul Munteniei, iar cele minime între 3 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 0 grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.
ÎN BUCUREŞTI: Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.
ÎN ŢARĂ: Joi , vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -2 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
Miercuri, valorile de temperatură vor scădea în cea mai mare parte a ţării, vremea devenind apropiată de normalul termic pentru această dată în vest, nord-vest şi centru, dar menţinându-se mai caldă decât obişnuit în restul zonelor. Ca aspect, va predomina o vreme frumoasă, cu unele înnorări şi izolat ploi slabe doar în nordul extrem şi pe arii restrânse ceaţă, dimineaţa şi noaptea, cu precădere în Câmpia de Vest.
Vântul va sufla slab şi