Campania preliminariilor pentru mondialul brazilian din 2014 a început favorabil pentru naţionala ţării noastre. Un start cu cele mai modeste echipe ale seriei D, cu Estonia la Vilnius şi cu Andorra acasă, ambele câştigate fără probleme cu 2-0 şi respectiv 4-0 , apoi au urmat adevăratele meciuri ale acestor preliminarii, victoria asupra echipei de pe Bosfor cu 1-0 pentru ca astăzi să fie adevăratul examen al echipei lui Victor Piţurcă, meciul cu naţionala Olandei, reprezentativă în faţa căreia tricolorii au un palmares negativ .
România - Olanda
(21:00 - Antena 1)
11 1 3 7 2-18.
Pe propriul teren 3 1 1 1 1-2
Prima confruntare dintre cele două reprezentative a avut loc pe stadionul Colombes din Paris pe 27 Mai 1924, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Franţa, meci încheiat cu categorica victorie a batavilor, 6-0. În decursul celor 88 de ani, cele două combatante s-au confruntat de 2 ori în cadrul unor preliminarii ale Campionatelor Mondiale din 2006 când pe 26 martie 2005 la Bucureşti şi pe 4 iunie 2005 la Rotterdam, Olanda a câştigat de fiecare dată cu 2-0. Oficial au mai fost şi trei partide în preliminariile europenelor şi la turneul final.
În preliminariile europenelor din 2008 pe 24 martie 2007 la Rotterdam meciul s-a încheiat cu un scor alb pentru ca returul de la Constanţa din 13 octombrie acelaşi an s-a încheiat cu singura victorie a României, 1-0.
La turneul final al europenelor din 16 iunie 2008 la Berna, olandezii au obţinut victoria cu 2-0.
De-a lungul timpului au mai fost şi alte 4 meciuri din preliminariile Jocurilor Olimpice din 1976 şi 1984, soldate cu trei victorii românesti şi o remiză, care până la urmă au fost radiate din palmaresul celor două reprezentative, pe considerent că în timp ce olandezii evoluau cu echipele olimpice de tineret, ţara noastră a evoluat cu prima reprezentativă.