Strategia energetică a regiunii poate fi schimbată datorită OMV Petrom şi a resurselor care au fost descoperite în Marea Neagră.
Declaraţia a fost făcută miercuri de Traian Băsescu, în prezenţa vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, pe care l-a primit la Cotroceni, transmite Mediafax. El a spus că prospecţiunile în Marea Neagră vor continua anul viitor. “Trebuie să ne gândim la proiecte alternative”, a arătat Băsescu.
Traian Băsescus-a declarat mulţumit că România a avut o creştere pozitivă în anul 2012, dar a subliniat că această creştere este mai mică decât anul trecut. “Anul trecut a fost de 1,5%, iar anul acesta va fi în jur de 1% în condiţiile în care agricultura a fost foarte afectată de vreme. Au fost rezultate pozitive în raport cu dificultăţile”, a ţinut să precizeze Traian Băsescu.