Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo, fără apărare! Probleme mari pentru Bonetti înainte de meciul cu Bistriţa. Pe cine nu se va putea baza:

Publicat in Pro Sport, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Dario Bonetti are probleme cu fundaşii înaintea meciului cu Gloria Bistriţa, din cauza suspendărilor, accidentărilor şi convocărilor la loturile naţionale

Teoretic, dinamoviştii au avut timp suficient pentru a pregăti meciul de vineri cu Gloria Bistriţa, având în vedere că Liga I a fost întreruptă două săptămâni pentru meciurile echipei naţionale. După câteva zile de pauză, "câinii" au început să se antreneze încă de miercurea trecută în vederea partidei cu ardelenii, însă au fost nevoiţi să o facă fără Luchin, Grigore, Koulibaly şi Naumovski. Cei trei fundaşi centrali au fost convocaţi la naţionalele României, respectiv Burkinei Faso, în timp ce titularul postului de portar face parte din lotul Macedoniei, situaţie în care Bonetti îi va avea la dispoziţie abia începând de azi alături de restul jucătorilor. Absenţa lor de la antrenamentele lui Dinamo a fost dublată şi de alte probleme pe care italianul le mai are în apărare.

Nica şi Pulhac, suspendaţi. Scutaru e lovit

Concret, "câinii" nu se vor putea baza la meciul cu Gloria pe titularii din benzi, Costi Nica şi Cristi Pulhac, ambii fiind suspendaţi după deplasarea de la Mediaş (2-2). În plus, singurul fundaş central pe care Bonetti l-a antrenat în ultimele zile, Cristi Scutaru, are la rândul său probleme, după ce în week-end, când juca pentru Dinamo II cu Rapid Suceava (1-2), a fost lovit cu cotul în figură de un adversar, alegându-se cu arcada spartă. El a fost dus urgenţă la spital, dar de luni a revenit la antrenamente. În ciuda acestor probleme, nu există indicii că Bonetti va face improvizaţii în apărare, cu excepţia flancului drept, unde cel mai probabil va juca Rus.

Dinamo a încasat 11 goluri în primele zece meciuri din acest sezon, având una dintre cele mai bune defensive, după Steaua şi Rapid, ambele cu 10 goluri primite

Dario Bonetti are probleme cu fundaşii înain

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 59 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 8 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°