Profesorii de serviciu vor avea obligaţia să însoţească persoanele străine care intră în unitatea de învăţământ cu diverse probleme, iar poarta trebuie să fie încuiată pe durata orelor, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
"Să fim serioşi, şcoala nu poate fi transformată într-o cazarmă. Nu se poate spune:
Ecaterina Andronescu a adăugat că este convinsă că în şcoală trebuie să fie nişte reguli foarte precise.
"Cred că trebuie să avem nişte reguli foarte precise. De exemplu, eu nu aş lăsa nicio persoană străină să se plimbe singură prin şcoală. Aş cere profesorului de serviciu să însoţească persoana respectivă acolo unde are treabă. Apoi, la sfârşitul întrevederii, acelaşi profesor de serviciu ar conduce spre ieşire vizitatorul. Mai mult, în timpul orelor, poarta ar trebui să rămână închisă", a precizat ministrul Educaţiei.
Andronescu a mai spus că a recomandat deja inspectoratelor să ia aceste măsuri.
"La asta lucrăm. Am cerut deja, după evenimentele din ultimele săptămâni, ca şcolile să includă aceste prevederi în regulamentele proprii. Ne-am adaptat din mers. Încercăm, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, să găsim cele mai bune soluţii pentru stoparea violenţei în şcoală şi în afară", a declarat Andronescu.
Ministrul Educaţiei declara recent că agresivitatea pe care elevii o manifestă este dincolo de instituţia numită şcoală şi că poate ar trebui introduse în şcoală "lecţii de educaţie, de toleranţă, de solidaritate cu colegii".
Cazuri recent