Noi probe cu privire la uciderea de către miliţii rebele a dictatorului libian îndepărtat de la putere Muammar Gaddafi, după ce a fost capturat, şi executarea a zeci de susţinători de-ai săi ridică întrebări cu privire la circumstanţele morţii acestuia, anunţă HRW miercuri, relatează AFP.
Potrivit versiunii autorităţilor libiene interimare, Gaddafi a fost ucis într-un schimb de focuri în momentul în care a fost capturat, la 20 octombrie 2011, în regiunea sa natală, Sirt (nord-vest). Însă martori şi presa au afirmat că că acesta a fost ucis după ce a fost capturat de către rebeli.
Intitulat "Moartea unui dictator: Răzbunare sângeroasă la Sirt", raportul de 50 de pagini oferă detalii despre ultimele ore din viaţa lui Kadhafi şi circumstanţele morţii sale, a fiului şi unor membri din convoiul său, pe baza unor mărturii şi imagini realizate cu telefoane mobile.
"Rezultatele anchetei noastre ridică întrebări în jurul afirmaţiilor autorităţilor, potrivit cărora Muammar Gaddafi a fost ucis în cursul unor schimburi de tiruri şi nu după ce a fost capturat", declară Peter Bouckaert, directorul pentru situaţii de urgenţă în cadrul organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Human Rights Watch (HRW).
"Probele sugerează de asemenea că membri ai miliţiilor opoziţiei au executat sumar cel puţin 66 de membri ai convoiului lui Kadhafi capturaţi la Sirt", adaugă el.
Aceşti membri ai unor miliţii din oraşul Misrata au capturat şi dezarmat membri din convoiul lui Kadhafi, după care i-au bătut crunt. "Ei i-au executat ulterior pe cel puţin 66 dintre aceştia, lângă Hotelul Mahari", adaugă Bouckaert, subliniind că unii aveau mâinile legate la spate.
Aceste rezultate sunt convergente cu informaţiile oferite de un corespondent AFP care s-a deplasat la Sirt, în octombrie, şi a cules date şi probe cu privire la descoperirea a 65-70 de cadavre în incinta Hotel