Trei sferturi din persoanele traficate prin muncă forţată sunt bărbaţi, iar numărul total al victimelor a crescut cu 29 de procente în 2011, când au fost identificate 488 de victime, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP).
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) Ioan Nicolae Căbulea a declarat miercuri, la conferinţa europeană "O persoană informată este o persoană protejată", organizată de Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, că bărbaţii traficaţi prin muncă au între 26 şi 30 de ani, provin din mediul rural şi au un nivel mediu de educaţie.
Căbulea a mai spus că principalele judeţe din care provin victimele traficului de persoane sunt Ialomiţa, Iaşi şi Sălaj, iar principalele ţări de destinaţie alese de traficanţi sunt Spania, Grecia, Cehia, Cipru şi Germania.
Secretarul de stat din MAI a precizat că aceştia lucrează în special în domenii precum construcţiile, hotelier, vânzare de ziare sau curăţenie.
Ioan Nicolae Căbulea a mai declarat că, în 2011, au fost înregistrate 1.048 de victime ale traficului de persoane.
Gabriel Micu, de la Ministerul Afacerilor Externe, a precizat că instituţia pe care o reprezintă a fost receptivă la toate problemele apărute în acest domeniu şi a avut în vedere cel puţin două elemente de fond: faptul că România, ca ţară membră, are o dublă responsabilitate, pentru proprii cetăţeni şi pentru cetăţenii extracomunitari care tranzitează ţara şi criza financiară mondială care a generat disfuncţionalităţi pe piaţa muncii şi în politicile Uniunii Europene.
"Va trebui să facem mai mult, pentru că problema ia o amploare tot mai mare", a mai spus Gabriel Micu.
Consilierul pentru Afaceri Europene din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Auraş Marinescu, a arătat că România are peste două milioane