Compania franceză Tereos, un gigant al zahărului cu afaceri de 4,4 miliarde de euro la nivel mondial, a achiziţionat compania Zahărul Luduş, aflată între primii zece jucători de pe piaţa locală, al cărui acţionar majoritar era grupul Marquenterre, o altă companie franceză cu afaceri în acelaşi domeniu.
În urma tranzacţiei francezii de la Tereos fac şi primul pas hotărât pe piaţa locală, în condiţiile în care compania a mai fost prezentă în România în urmă cu cinci ani tot în cadrul Zahărul Luduş.
La acel moment ei şi-au vândut participaţia de 50% din companie chiar către grupul Marquenterre, compania de la care au achiziţionat acum întregul producător român.
"Vânzarea s-a realizat pentru că grupul Marquenterre a luat decizia de a ieşi definitiv din afacerile cu zahăr, compania vânzând şi alte fabrici din Europa. Tranzacţia reprezintă o oportunitate pentru Zahărul Luduş în sensul investiţiilor viitoare în majorarea capacităţii de producţie a fabricii şi în investiţii în sisteme de irigaţii", a explicat pentru ZF Ioan Armenean, directorul general al Zahărul Luduş. El nu a precizat valoarea tranzacţiei, menţionând că nu face parte din consiliul de administraţie al companiei.
O fabrică precum Zahărul Luduş, cu o capacitate de procesare de 4.000 de tone sfeclă de zahăr/zi, ar putea fi evaluată la un minim de 10 milioane de euro, potrivit unor surse din industrie.
De cealaltă parte, Alexis Duval, CEO al grupului Tereos, a declarat că unul dintre motivele din spatele preluării este acela că România continuă să importe zahăr. "Prin această investiţie avem o poziţie mai puternică într-una din regiunile importante ale Europei, dar care importă volume mari de zahăr."
Zahărul este produsul agroalimentar cu cea mai mare valoare importat de România. La sfârşitul anului trecut importurile de zahăr au fost de 301 milioane de euro, în creştere cu