Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Chitoiu spune ca luni va reporni productia la una dintre sectiile Oltchim

Publicat in HotNews, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Una dintre sectiile Oltchim va fi repornita luni, a afirmat ministrul economiei, Daniel Chitoiu, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri. Potrivit acestuia, pana la sfarsitul saptamanii in curs vor fi platite salariile restante pe luna august, iar saptamana viitoare jumatate din salariile pe luna septembrie. Chitoiu a mai spus ca reprezentanti ai Ministerului Economiei, impreuna cu seful Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, vor pleca joi la Bruxelles pentru a discuta despre acordarea ajutorului de stat pentru Oltchim.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu a declarat, miercuri, ca Executivul intentioneaza sa acorde combinatului chimic un ajutor de urgenta de 20 milioane euro, iar joi o delegatie romaneasca va discuta acest subiect la Bruxelles, potrivit Mediafax. Initial, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim sa fie acordat un imprumut pana in 10 milioane euro.

Incepand cu 10 septembrie salariatii Oltchim au inceput o serie de proteste in urma carora fostul director al combinatului si intreaga echipa manageriala si-au dat demisia.

Oltchim a trecut si printr-un proces de privatizare care a esuat dupa ce castigatorul licitatiei din 22 septembrie omul de televiziune Dan Diaconescu nu a putut oferi suma pe care o licitase de 45 milioane de euro.

La Oltchim a fost numit director Mihai Balan iar Guvernul cauta solutii impreuna cu noua conducere a combinatului pentru repornirea celui mai mare agent economic din judetul Valcea. Una dintre sectiile Oltchim va fi repornita luni, a afirmat ministrul economiei, Daniel Chitoiu, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri. Potrivit acestuia, pana la sfarsitul saptamanii in curs vor fi platite salariile restante pe luna august, iar saptamana viitoare jumatate din salariile pe luna septembrie. Chitoiu a mai spus ca reprezentanti ai Minist

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 50 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 25 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°