Vocea foarte bună și naturalețea cu care cântă o recomandă pe Andra drept una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Artista spune că nu se teme de concurență pentru că foarte mulți dintre cei care au apărut pe piața muzicală românească în ultimii ani sunt doar ,,păpuși cu play-back”. ,,Din fericire, încă au șanse și cântăreții adevărați, e drept că în alte împrejurări decât cei decorativi, ca să zic așa. Să n-o luăm tragic, «păpușile» cu play-back-ul nu ajung prea departe, n-au cum. Dacă ieși din țară și cânți undeva prin străinătate, cei de acolo te taxează imediat, în primul rând play-back-ul iese din discuție. Ca să poți cântă live și dansa în același timp, ai nevoie de antrenament zilnic. Madonna, la peste 50 de ani deja, face zilnic exerciții, cântă, dansează, de-aia reușește să facă show-uri excelente, impecabile din punct de vedere artistic”, a declarat Andra pentru ProTv.
Nu ar face compromisuri
Artista susține că niciodată nu ar face compromisuri doar pentru a ajunge în vârful topurilor muzicale. ,,N-aș face rabat de la calitatea pieselor, asta niciodată. Când sunt în top, vreau să fiu pentru că piesa pe care o cânt e foarte bună. Și cred că am reușit, având în vedere că melodiile pe care le-am lansat în ultimii ani se difuzează în peste 30 de țări. Sunt foarte mândră de asta, nu vreau să sune a falsă modestie, dar chiar știu că am făcut lucruri de calitate în plan muzical. Și am lucrat cu o echipă foarte bună. Ei, vezi? La asta n-aș renunța niciodată numai ca să intru în nu știu ce top îndoielnic”, a spus aceasta.
Vocea foarte bună și naturalețea cu care cântă o recomandă pe Andra drept una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Artista spune că nu se teme de concurență pentru că foarte mulți dintre cei care au apărut pe piața muzicală românească în ultimii ani sunt doar ,,păpuși cu play-back”. ,,Din fericire,