O exoplanetă de dimensiunea Terrei a fost detectată în apropiere de Alpha Centauri B, una din stelele cele mai apropiate de Soare, relevă un studiu publicat miercuri în revista Nature.
Nu este vorba chiar de exoplaneta la care visează astronomii – adică o “soră geamănă” a Pământului, capabilă să găzduiască pe suprafaţa sa apă lichidă şi deci potenţiale forme de viaţă -, dar cu noua descoperire a fost făcut un pas suplimentar în această direcţie, apreciază autorii studiului, transmite Moldpres. Mai mult, deşi planeta nou descoperită este prea aproape de steaua ei pentru a putea fi locuită, este cea mai apropiată de “noi” din alt sistem solar identificată până acum. Până în prezent, astronomii au confirmat existenţa a peste 840 de exoplanete.
Echipa de cercetători care a contribuit la descoperire, condusă de Xavier Dumusque de la Observatorul din Geneva, a realizat un impresionant tur de forţă ce permite să se spere că vor putea fi reperate şi alte planete similare Terrei în apropiere de Alpha Centauri B, şi poate de această dată chiar în zone “locuibile”.
Cu ajutorul spectrografului HARPS al Observatorului european ESO din Chile, astronomii au realizat “peste 450 de măsurători într-o perioadă de peste trei ani”, a precizat într-un comunicat Universitatea Pierre & Marie Curie, al cărei cercetător Francois Bouchy, de la Institutul de astrofizică din Paris, a colaborat la studiu. Exoplaneta nou detectată, al cărei nume încă nu a fost stabilit, se roteşte în jurul stelei sale în 3,6 zile pămînteşti şi se estimează că temperatura la suprafaţă este de 1200 grade Celsius.
O exoplanetă de dimensiunea Terrei a fost detectată în apropiere de Alpha Centauri B, una din stelele cele mai apropiate de Soare, relevă un studiu publicat miercuri în revista Nature.
Nu este vorba chiar de exoplaneta la care visează astronomii – adică o “soră geamănă” a Pămân