Atacantul Ciprian Marica, autorul singurului gol al tricolorilor în meciul cu Olanda, pierdut cu 1-4, a declarat, marţi, că România îşi va disputa locul doi al Grupei D care duce la barajul pentru calificarea la CM-2014 cu naţionala Ungariei, triumfătoare în partida cu Turcia, scor 3-1.
“Mare păcat că am pierdut în seara asta. După 4-1 nu mai este nimic de spus. Îmi pare foarte rău. Am primit rapid primele două goluri. La 2-1 am reuşit să relansăm jocul, am sperat şi păcat că pe finalul primei reprize am primit şi golul trei. Eram destul de departe, dar dacă la Tamaş s-a dat penalti se putea da şi la Adi Popa. După rezultatul de la Istanbul ne-am făcut speranţe mari şi ne propusesem minimum patru puncte din această dublă. România în această seară a arătat dorinţă, devotament şi încredere. Echipa naţională are potenţial. Am ieşit la joc, ne-am creat foarte multe ocazii, dar am întâlnit un adversar foarte puternic care ne-a taxat imediat. Însă, aşa cum au câştigat ei la Bucureşti, aşa putem învinge şi noi în Olanda. Trebuie să pregătim mai bine fazele fixe, să fim şi noi periculoşi. Dubla cu Ungaria va fi decisivă”, a spus Marica, la Arena Naţională.
Atacantul Adrian Mutu, care a evoluat 15 minute în finalul meciului de pe Arena Naţională, crede că naţionala tricoloră este pregătită să înfrunte Ungaria în derbiul pentru locul doi al Grupei D. “Publicul a fost fantastic. Ne-am făcut-o puţin şi cu mâna noastră contra Olandei. Suntem pregătiţi pentru meciul cu Ungaria. Am avut un moral bun, dar probabil am fost puţin obosiţi după meciul de la Istanbul. Probabil dacă marca Gabi Torje în startul meciului alta era soarta meciului. Asta este, Olanda e mai bună ca noi. Arbitrul a fost cam cu ei”, a spus Mutu, potrivit ProSport.
Citiţi şi ...:
Atacantul Ciprian Marica, autorul singurului gol al tricolorilor în meciul cu Olanda, pierdut c