Constantin Buzoianu, ales preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în toamna anului trecut, a fost revocat ieri din funcţie de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor pe motiv că ar fi fost constatate nereguli grave în activitatea instituţiei. El a fost revocat cu 222 de voturi "pentru" şi numai patru "împotrivă".
Această revocare reprezintă o premieră în industria financiară locală, niciun alt şef al unei autorităţi de supraveghere din acest sector nefiind schimbat până acum înainte de expirarea mandatului. Buzoianu fusese ales în septembrie 2011 în funcţia de preşedinte al CSA pentru un mandat de patru ani.
Senatorii şi deputaţii din comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au decis luni seara, după două ore de discuţii, să propună parlamentarilor revocarea din funcţie a preşedintelui CSA, motivând că instituţia condusă de Buzoianu şi-a exercitat ineficient atribuţiile de protecţie a asiguraţilor şi de supraveghere a situaţiilor financiare ale companiilor de asigurări. Conform legii, parlamentarii pot revoca din funcţie preşedintele CSA pentru abateri grave.
"Revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului CSA se face, la propunerea comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, în şedinţă comună a celor două Camere, dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau, dacă se face vinovat de abateri grave, incompatibile funcţiei sale", potrivit legii 32/2000 care reglementează activitatea CSA.
Schimbarea lui Buzoianu din fruntea CSA, o instituţie care reglementează o piaţă de aproape 2 miliarde de euro, a avut loc la fel de rapid ca şi numirea sa din toamna anului trecut.
El a fost soluţia de rezervă pentru conducerea CSA după ce Romeo Comăniciu, un director de sucursală a unei companii de asigurări, şi-a retras candidatura ca