Premierul Spaniei se luptă atât cu tendința de dezbinare a zonei euro, cât și cu propriul său popor

Printre spanioli circulă o vorbă: locuitorii Galiciei sunt genul de oameni cu care te întâlnești pe scări și nu-ți dai seama dacă urcă sau coboară. Ambiguitate („retranca“, în spaniolă) care, într-adevăr face subiectul multor glumițe, dar stârnește și suspiciune, și precauție. Mariano Rajoy, născut în această regiune confuză, respectă acest clișeu, balansându-se de pe un picior pe altul, pe de o parte pentru a supraviețui în funcție, pe de alta, pentru a amâna pretențiile celor din jur. Este incert însă dacă aceasta este trăsătura de caracter de care are nevoie Spania în aceste momente.

Mulți sunt frustrați de modul în care jonglează Mariano Rajoy cu problema accesării unui nou pachet de asistență financiară, pe care BCE s-a angajat să-l acorde (condiționat) în vederea reducerii costurilor absurde de creditare ale Spaniei. Franța îl presează să accepte banii. Germania, să nu. Înainte de a întoarce spatele celor din urmă, premierul vrea să fie sigur că va rămâne în relații bune cu executivul cancelarului Merkel. Dorește, în același timp, să știe în detaliu și ce pași urmează. Ce va face BCE și ce condiții vrea să impună Spaniei? Întrebat recent asupra rezultatelor unui raport secret, „scăpat“ în presă și conform căruia guvernul său este forțat să apeleze la ajutorul comunitar, Rajoy a răspuns cu aceeași „retranca“. Există două posibilități, a spus premierul: fie agenția respectivă de știri are dreptate și are surse mai bune decât primul-ministru, fie se înșală. „Eu o să vă spun că nu este adevărat, însă voi puteți crede ce vreți, pentru că s-ar putea să aveți dreptate.“ Ce o fi fost acesta, un da, un nu? Doar el știe.

Mulți se întreabă dacă premierul are vreo strategie pentru a reda încrederea piețelor și a populației, în general, în cabinetul său