Silviu Prigoană a început ieri, timid, ce-i drept, să iasă din carapacea lui, iar răspunsurile, oferite unor curioşi de pe contul lui pe Facebook, au fost un amestec de suferinţă şi umor. Silviu Prigoană a început ieri, timid, ce-i drept, să iasă din carapacea lui, iar răspunsurile, oferite unor curioşi de pe contul lui pe Facebook, au fost un amestec de suferinţă şi umor.
Soţii Silviu Prigoană (49 de ani) şi Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) ofereau în urmă cu şase ani, la OTV, adevărate show-uri de comedie, făcându-şi un obicei din a-şi spăla rufele în public. Numai că, după ce a venit pe lume Maximus (4 ani), primul lor copil, cei doi soţi cu caractere vulcanice au devenit brusc discreţi şi, în lipsa unui scandal public, totul părea pe roze în casa lor.
Adriana: «Zici că-i un bulibaşă»
Iată însă că, în urmă cu aproape trei luni, buba s-a spart din nou, Adriana anunţând că a părăsit vila milionarului şi s-a mutat cu chirie, împreună cu cei doi băieţi ai lor, Maximus şi Eduard (2 ani şi jumătate). În acest răstimp, Bahmu a spus multe, l-a cam făcut de ocară pe încă soţul ei, Silviu, în schimb, el a preferat să-şi regleze conturile cu Adriana doar la tribunal, aşa că orice frază a lui a devenit mină de aur pentru ziarişti. Ieri, pe contul său de Facebook, Silviu Prigoană a explicat, ca răspuns la o întrebare, de ce acum nu-şi mai spală rufele în public, ca odinioară: “Atunci (n.r. - Adriana) pleca cu căţelul la mă-sa! Acum e vorba despre copii! Un cuplu fără copii nu este familie! Atunci puteam să râdem. Azi e profund subiectul. E greu de înţeles, dar după ce partenerul dumneavoastră vă înregistrează în intimitate şi pe urmă dă publicităţii înregistrarea, aş dori să vă văd atunci comentariile”, a precizat el.
Apoi, el a adăugat o frază care a scos-o din sărite pe Bahmu: “Relaţia mea cu Adriana şi familia mea e o chestie pur personală, nu poate fi com