Din 1990 incoace, s-a scris si s-a vorbit fara contenire despre fiscalitatea din Romania. Un domeniu extrem de important al economiei care, ca si aceasta, sufera din toate incheieturile. Se afla departe de atribute esentiale precum: dinamismul, supletea, stabilitatea.

Sunt motive ce gireaza si genereaza disfunctionalitati, cu repercusiunile de rigoare. Sectorul cel mai afectat este cel intern. Majoritatea intreprinzatorilor, de la mic la mare, se plang si predica in pustiu despre fiscalitatea incalcita si imprevizibila.

N-au existat si nu exista, cu exceptii mai rare decat floarea de colt, strategii financiare clare, bine fundamentate in ceea ce priveste politica de taxe si impozite utilizata in Romania. Si, sa nu uitam, s-au perindat la putere partide din aproape tot spectrul doctrinelor.

Nimeni nu s-a putut lauda cu impunerea unor legi fiscale coerente, lesne de implementat si usor de urmarit. Fiindca aminteam de exceptiile bune, doar aprobarea Codului fiscal si introducerea cotei unice de impozitare pot fi bifate la rubrica "pas inainte".

Numai ca si acestea au fost gandite ca masuri paleative ale prezentului ori, cel mult, pentru viitorul apropiat. Nu se poate vorbi de proiecte pe termen mediu sau lung, ci, mai degraba, de improvizatie.

Banca Mondiala identificase, la un moment dat, aproximativ 100 de taxe si impozite pe care firmele romanesti le plateau aproape dublu decat oricare stat din UE. Peste jumatate din ele se afla in domeniul fortei de munca.

Mai adaugam felurite contributii, tarife, timbre si comisioane intalnite peste tot. La notariate, drumuri, Registrul Comertului etc. Pomelnicul este mai intins ca o zi de post. Se estimeaza ca agentii economici achita circa 200 de asemenea biruri.

Adunandu-le cu cele platite de cetateni ajungem la impresionantul total de 420. Ca un contr