Franţa consideră că "principala problemă" care se pune acum în Siria este "unificarea Opoziţiei" în vederea pregătirii "unei alternative politice" la regimul reprezentat de Bashar al-Assad. Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a făcut o declaraţie în acest sens, într-un moment când Consiliul Naţional Sirian îşi propune să unească forţele Opoziţiei.
Consiliul Naţional Sirian, principala instanţă a Opoziţiei siriene din exil, trebuia să se reunească miercuri la Doha, în Qatar, operaţiune care a fost însă amânată, dovadă a divergenţelor din rândurile sale. Scenariul occidentalilor în privinţa Siriei se bazează acum pe o eventuală unificare a tuturor componentelor rezistenţei interne şi externe, astfel încât să poată fi creat apoi un Guvern provizoriu credibil.
Opoziţia siriană este formată pentru moment, afirmă ministrul francez al Apărării, "din forţe militare puţin balcanizate, răsfirate, fiecare în sectorul său; dar este important să existe o unitate a armatei siriene de eliberare, în acelaşi timp a forţelor din interior şi din exterior". Pe data de 10 octombrie, Jean-Yves Le Drian s-a întreţinut de altfel cu preşedintele Consiliului sirian, Abdel Basset Syada.
Din punct de vedere francez, dar şi occidental, este tot mai limpede că regimul lui Bashar al-Assad va cădea, numai dacă în Siria apare o alternativă politică. În absenţa acestei alternative, puterea de la Damasc se va menţine, mai afirmă Parisul.
Există însă şi alte motive pentru care Bashar al-Assad riscă să mai rămână la putere. Unul dintre ele este faptul că majoritatea armelor trimise în secret în Siria, la iniţiativa Arabiei Saudite şi a Qatarului, ajunge în special în mâinile grupurilor armate islamiste radicale şi nu în mâinile organizaţiilor mai degrabă laice sau favorabile Occidentului. Este ceea ce afirmă în orice caz publicaţia New York Times. Statele Uni