Anchetatorii francezi se vor duce la Ramallah, unde e înmormântat fostul lider palestinian
Judecătorii de instrucţie însărcinaţi cu anchetarea morţii lui Yasser Arafat, în 2004, au audiat-o la mijlocul lui septembrie pe văduva acestuia, care suspectează o otrăvire cu poloniu, au anunţat miercuri surse apropiate dosarului, relatează AFP.
Suha Arafat, care locuieşte în Malta, s-a dus la Nanterre, în apropiere de Paris, pentru o "audiere de confirmare" a plângerii sale depuse la 31 iulie, în care s-a constituit ca parte civilă, a precizat sursa citată.
Exhumare
Anchetatorii francezi însărcinaţi cu elucidarea morţii liderului istoric palestinian Yasser Arafat se vor duce la Ramallah (Cisiordania), unde este înmormântat acesta, la 26 noiembrie, pentru a declanşa procedurile de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale fostului lider palestinian. "Accesul la osemintele lui Arafat pentru a preleva mostre în scopul analizării lor va lua timp, probabil câteva săptămâni, chiar o lună", a declarat o sursă apropiată dosarului.
Rămăşiţele pământeşti ale fostului lider palestinian aşteaptă să fie examinate de experţii elveţieni de la Institutul de Radiofizică din Lausanne, Elveţia. Institutul a anunţat că intenţionează să examineze aceste rămăşiţe după ce a primit acceptul din partea văduvei lui Arafat, pentru a căuta eventuale urme de poloniu, substanţă radioactivă cu grad înalt de toxicitate. "Sosirea echipei laboratorului elveţian va coincide cu cea a anchetatorilor francezi", potrivit aceleiaşi surse, care a mai asigurat că "Autoritatea Palestiniană va oferi acestor echipe toate facilităţile pentru a stabili circumstanţele morţii preşedintelui Yasser Arafat".
Autoritatea Palestiniană a acceptat să ofere acces la mormântul lui Yasser Arafat pentru a preleva mostre de pe osemintele sale, potrivit declaraţiilor şefului comisiei p