Un bărbat a fost arestat preventiv şi un altul care se sustrage urmăririi penale a primit mandat de arestare preventivă în lipsă pentru trafic de droguri de risc.
În urma investigaţiilor a fost documentată presupusa activitate infracţională a lui Ciprian Holban (34 ani) şi Aristocrates Gheorghe Chirieac (36 ani), ambii din mununicipiul Constanţa, cercetaţi pentru infracţiuni ce privesc regimul stupefiantelor şi trafic de droguri de mare risc.
La data de 14 august, la solicitarea lui Aristocrates Gheorghe Chirieac, Ciprian Holban este acuzat că a scos din ţară şi a transportat în Bulgaria 689 de comprimate de MDMA (drog de mare risc) pe care apoi, prin intermediul unei femei, i le-a predat lui G. M., pentru ca acesta să le aducă înapoi în România.
Potrivit IPJ, ca urmare a denunţului lui Aristocrates Gheorghe Chirieac, G. M. a fost prins în flagrant la data respectivă în timp ce introducea cele 689 comprimate în România prin PTF Negru Vodă. Poliţiştii presupun că cele 689 comprimate au fost procurate anterior de Aristocrates Gheorghe Chirieac din Germania şi, mai apoi, au fost introduse de acesta în România.
Poliţiştii spun că Aristocrates Gheorghe Chirieac ar fi iniţiat acest demers, cu sprijinul lui Ciprian Holban, pentru a-şi creea o situaţie juridică favorabilă, respectiv de a formula un denunţ pentru trafic de droguri în urma căruia să se realizeze un flagrant. Această situaţie i-ar fi permis aplicarea dispoziţiilor privind protecţia martorilor şi i-ar fi facilitat reducerea pedepsei de 14 ani de închisoare pentru iniţiere şi conducere a unui grup organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism pentru care a fost condamnat în primă instanţă într-un alt dosar.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, Ciprian Holban a fost prezentat la Tribunalul Constanţa, care a emis mandat de arestare