Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instanţa supremă a transferat dosarul de corupţie al lui Surupăceanu la Tribunalul Gorj

Publicat in Gorj Domino, joi 18 octombrie 2012 ·

Mugurel Surupăceanu a sacrificat, recent, actualul mandat de parlamentar şi o nouă candidatură pentru a scăpa de decizia Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu. Surupăceanu declara că motivul pentru care şi-a dat demisia din Parlament e strict legat de faptul că a demisionat şi din PSD, partidul care l-a propulsat într-un fotoliu de deputat. Faptul că renunţarea la fotoliul de parlamentar n-a avut nicio legătură cu plecarea din formaţiunea politică este dovedit de hotărârea instanţei supreme, care i-a trimis dosarul de corupţie, chiar în ziua în care urma să dea un verdict, la Tribunalul Gorj, unde acesta va fi judecat de la început, existând şansa ca până la definitivarea acestuia, cel puţin una dintre infracţiuni să se prescrie.

Judecata se reia

Din cauza unor disensiuni apărute în interiorul PSD cu privire la candidatura pentru un nou mandat de parlamentar, Mugurel Surupăceanu a anunţat, în urmă cu câteva zile, că demisionează din partid şi, într-un exces de corectitudine ce mai târziu s-a dovedit a fi disimulată, declama că renunţă şi la mandatul de deputat, pentru că aşa i se pare corect, având în vedere că acesta a fost obţinut cu ajutorul PSD-ului.

Adevăratul motiv care l-a determinat pe Surupăceanu să renunţe la calitatea de demnitar a ieşit la iveală ieri, când Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie a decis ca dosarul în care fostul parlamentar fusese trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi aflat pe rolul instanţei supreme de trei ani şi jumătate să fie trimis la Tribunalul Gorj pentru continuarea judecăţii, deoarece inculpatul şi-a pierdut calitatea de parlamentar. Ideea a fost patentată de Dan Voiculescu, care a renunţat la funcţia de senator pentru ca un dosar penal al cărui protagonist era să ajungă la o instanţă inferioară Înaltei Curţi.

F

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 25 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°