Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Explozie misterioasă în cartierul Vidin

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 17 octombrie 2012 ·

* locatarii blocurilor din zonă au fost alarmaţi, ieri, de o bubuitură puternică * originea acesteia rămâne, însă, necunoscută, deoarece nimeni nu a reclamat la 112 producerea unei explozii, iar în poligonul militar de la Vulpea nu s-au folosit, ieri, decât cantităţi foarte mici de trotil

O bubuitură puternică i-a alarmat, ieri, în jurul orei 12.30, pe locuitorii cartierului Vidin. "Probabil că a fost o explozie pe undeva. A avut un suflu destul de puternic, fiindcă au vibrat toate geamurile din locuinţă", ne-a spus Carmen V., locatară a unui bloc din acest cartier. Surprinzător, însă, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu a fost reclamat niciun incident care să fi implicat o explozie de mare putere. "Nu s-a primit niciun apel telefonic la numărul pentru urgenţe 112. În schimb, am fost sunaţi din partea mai multor instituţii de presă care voiau să afle dacă s-a întâmplat ceva, fiindcă aveau sesizări din partea unor cetăţeni referitoare la un zgomot puternic, sesizat în zona Vidin", ne-a declarat maiorul Ştefan Stoian, ofiţerul de relaţii publice al ISU "Dunărea" Brăila.

Nici militarii brăileni nu au avut aplicaţii care să fi implicat explozii de mare amploare. "Astăzi (ieri n.n.) am efectuat exerciţii de antrenament în poligonul Vulpea, care au implicat distrugerea controlată a unor încărcături de aruncător AG7. S-au folosit, însă, cantităţi foarte mici de explozibil, circa 75 de grame, care nu puteau avea un impact atât de puternic încât să fie percepute în cartierul Vidin. Dacă nu s-a auzit nimic în urmă cu un an de zile, când s-au folosit 12 kilograme de exploziv pentru distrugerea unei mine antitanc, cu siguranţă că bubuitura de astăzi în cartierul Vidin nu putea să provină din poligonul nostru", ne-a declarat locotenent colonelul Florin Cucu, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Brăila.

* locatarii blocurilor din zon

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 48 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 34 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 48 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 58 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°