Feniculul, cunoscut inca din perioada Greciei antice, este o planta cam ciudata, cu flori aurii si frunze precum mararul, care in pamant dezvolta un bulb precum ceapa, iar fructele, niste seminte mici, au un gust dulceag, mentolat si o aroma asemanatoare cu anasonul.

Feniculul are proprietati antiseptice naturale, capacitatea de a absorbi gazele intestinale, este sedativ si antiinflamator, analgezic, antispasmic, dar si expectorant.

Elimina toxinele, este diuretic, calmeaza tusea si este ideal in dieta diabeticilor. Are actiune antifungica, iar frunzele, bogate in fier, calciu si vitamine, scad tensiunea.

In plus, feniculul are capacitatea de a preveni sau calma indigestiile, enterocolitele, colicile nou-nascutilor, balonarile, dar si constipatia, digestia lenta si indigestia.

Cea mai populara forma de utilizare terapeutica a feniculului este ceaiul preparat dintr-o lingurita de fructe la o cana de apa clocotita. Ceaiul de fenicul trateaza tulburarile digestive dar si icterul. Se spune ca, baut cu regularitate, ceaiul de fenicul diminueaza ravagiile facute in organism de consumul excesiv de alcool.

Feniculul se recomanda in curele de slabire. Ajuta la eliminarea toxinelor din corp si prevenirea retentiei de apa in organism, datorita efectului sau diuretic. In plus, intensifica procesele metabolice reducand mult din pofta de mancare prea mare.

Baut la menopauza, ceaiul de fenicul le ajuta pe femei sa-si pastreze oasele puternice, pielea elastica si parul matasos sis a suporte mai usor neplacerile perioadei.

La fenicul toata planta este comestibila. Este des folosit cu succes in gastronomia traditionala din Iran, India, dar si in Grecia si Italia. Bulbul de fenicul se taie precum ceapa si este foarte gustos in salate, fiind crocant, dulce si zemos. Bulbul poate fi calit, fiert si copt.