Una din marile probleme ale serviciilor de intelligence româneşti o constituie funcţionarea lor la limita legii. În ultima vreme, odată cu intensificarea actelor de corupţie şi creşterea în progresie armonică a numărului de corupţi, instituţiile în cauză execută mai mult misiuni de poliţie judiciară şi ordine publică decât de siguranţă naţională.

Faptul că unele misiuni ale serviciilor de informaţii nu sunt clar definite în lege, iar altele nu se mai regăsesc în actualul text normativ, devenit caduc, face ca serviciile noastre de informaţii să bâjbâie între legalitate şi abuz.

Într-un recent interviu televizatat, directorul SRI nu numai că nu ne-a transmis nimic important, ci a gafat impardonabil, încercând să impresioneze „telenaivii” cu declaraţia nu ştiu cărui lider islamic hotărât să transforme România în ţintă teroristă. Directorul, jucându-se cu vorbele , şi-a creat o problemă. Ipotetic vorbind, s-a transmis „by accident” un semnal exclusiviştilor şi intoleranţilor lumii ideea de a gândi un scenariu contra domnului vorbăreţ.

Aş dori să redau, spre luare aminte, o nostimadă legată de longevivul director al CIA, Alan Dulles. Acesta a fost somat la o întâlnire cu presa de către un ziarist incisiv, să ofere câteva date despre instituţia pe care o păstorea la acea vreme. Răspunsul a sunat sec: „Domnule ziarist, noi nu dăm informaţii, noi primim informaţii!”. Serviciile continuă să lucreze după o lege născută în grabă, acum mai bine de două decenii, actul normativ îmbrăcând, pe atunci, o altă realitate de securitate. Au trecut 22 de ani, suntem în NATO şi UE, globalizarea ne-a desenat o nouă arhitectură de securitate, iar noi am rămas cantonaţi în plaja de riscuri şi ameninţări din anii 1990.

Lipsa unui cadru normativ adecvat a condus la o birocratizare excesivă a muncii, la renaşterea despotismului şi suspiciunii, iar în loc de tr