“Scăderea preţurilor se explică prin faptul că zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a înregistrat creşteri în această vară. Au fost hotelieri care au investit în promovare şi au înregistrat creşteri, dar în general numărul de turişti din acest an nu l-a depăşit pe cel de anul trecut”, a spus Răducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizată de FPTR.
El a adăugat că tarifele pentru pachetele de Crăciun şi Revelion de la munte vor rămâne la nivelul anului trecut.
Principalul motiv al stagnării numărului de turişti în hotelurile de la munte a fost lipsa promovării interne a turismului montan.
Reprezentanţii FPTR spun că statul nu a contribuit în acest an cu bani pentru promovarea turismului intern, în general, pe piaţa internă, iar turismul montan a fost neglijat în ultimii ani.
“Turismul montan s-a bazat foarte mult în ultimul an pe organizarea de conferinţe şi mai puţin pe sejururi. Şi restaurantele au avut în acest an încasări sub aşteptări. Pentru a atrage mai mulţi turişti, vrem să sprijinim dezvoltarea agrementului şi a cluburilor în staţiunile montane”, a adăugat reprezentantul FPTR.
Mai mult pe Economica.net
“Scăderea preţurilor se explică prin faptul că zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a înregistrat creşteri în această vară. Au fost hotelieri care au investit în promovare şi au înregistrat creşteri, dar în general numărul de turişti din acest an nu l-a depăşit pe cel de anul trecut”, a spus Răducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizată de FPTR.
El a adăugat că tarifele pentru pachetele de Crăciun şi Revelion de la munte vor rămâne la nivelul anului trecut.
Principalul motiv al stagnării numărului de turişti în hotelurile de la munte a fost lipsa promovării interne a turismului montan.
Reprezentanţii FP