Cele două concerte "Cât de departe", pe care trupa Holograf trebuia să le susţină pe 22 şi 23 octombrie şi care au fost anulate din cauza problemelor de sănătate ale solistului Dan Bittman, vor avea loc pe 25 şi 26 februarie 2013, de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti.
Persoanele care au achiziţionat bilete la spectacole şi doresc să le păstreze sunt asigurate de organizatori că tichetele rămân valabile, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Astfel, biletele achiziţionate pentru ziua de 22 octombrie sunt valabile pentru ziua de 25 februarie 2013, în timp ce biletele achiziţionate pentru ziua de 23 octombrie sunt valabile pentru ziua de 26 februarie 2013.
În schimb, persoanele care doresc să îşi recupereze banii pe bilete trebuie să se prezinte până la data de 30 noiembrie, cu biletele, la agenţia de la care au fost achiziţionate.
Persoanele care au achiziţionat bilete prin intermediul oficiilor poştale semnalizate Bilete.ro trebuie să sune la 021.311.93.23 sau să trimită un e-mail la office@bilete.ro, dacă vor să recupereze contravaloarea biletelor. În oficiile poştale semnalizate Bilete.ro nu se efectuează astfel de retururi.
Trupa Holograf a fost nevoită să îşi amâne, pentru o scurtă perioadă, cele două concerte "Cât de departe" care urmau să aibă loc pe 22 şi 23 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, din cauza unor probleme de sănătate ale solistului formaţiei, Dan Bittman, care au fost însă rezolvate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX în 10 octombrie.
Potrivit comunicatului respectiv, această decizie a fost luată în urma unor probleme de sănătate ale solistului trupei, Dan Bittman, probleme care au fost rezolvate. Perioada de refacere este însă mai mare decât timpul rămas până la concerte.
Celelalte proiecte în care trupa este implicată în prezent se vor desfăşura conform planurilor stabilite,