Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa a înfiinţat o bancă de investiţii controlată de stat

Publicat in Bursa, joi 18 octombrie 2012 ·

Guvernul francez a semnat ieri actul de naştere al Băncii Publice de Investiţii (BPI), promis în campania electorală de preşedintele François Hollande pentru a sprijini companiile franceze, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Luând drept exemplu banca publică germană Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW, Institutul de Credit pentru Reconstrucţie) noua Banque Publique d'Investissement (BPI) va fi deţinută în proporţii egale de guvernul francez şi banca de stat CDC şi va regrupa sub un singur acoperiş mai multe agenţii existente. Banca va fi condusă de Nicolas Dufourcq, 49 de ani, fost director financiar la grupul francez Capgemini. În funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie a fost numit Jean-Pierre Jouyet, directorul băncii de stat CDC.

"Misiunea băncii va fi acea de a acorda credite, dar şi de a ajuta companiile să exporte şi să le sprijine în activitatea de inovare", a declarat premierul francez Jean-Marc Ayrault. În acest sens, BPI va avea o capacitate globală de finanţare de 40 de miliarde de euro şi va putea să se refinanţeze de pe pieţe.

"Este vorba de o capacitate de credite de 20 de miliarde de euro, 12 miliarde de euro pentru garanţii şi capacitate de investiţii de 10 miliarde de euro", a precizat ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici.

La crearea noii bănci, autorităţile franceze s-au inspirat după modelul german. Înfiinţată în 1948, Kreditanstalt für Wiederaufbau este în prezent a treia instituţie de credit din Germania şi o sursă vitală pentru finanţarea IMM-urilor. În 2011 KfW a acordat credite în valoare de 70,4 miliarde de euro, dintre care 22,4 miliarde de euro numai IMM-urilor, în timp ce filiala sa comercială Ipex-Bank a acordat 13,4 miliarde de euro pentru finanţarea exporturilor.

Recent, Marea Britanie a decis şi ea să înfiinţeze o bancă publică pentru a permite IMM-urilor care se confruntă cu di

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 26 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 10 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 11 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 7 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°