Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Rodin Traicu a anunţat că din 2013, România va putea exporta gaze naturale, după eliminarea restricţiilor tehnice.
Exportul de gaze naturale nu este posibil în prezent din cauza restricţiilor tehnice, România având o singură conductă de gaze cu Ungaria, prin care în acest moment poate doar importă. Alte două conectări, cu Bulgaria şi Republica Moldova, sunt în construcţie, însă Rodin Traicu a declarat, miercuri, 17 octombrie, potrivit mediafax că „până la sfârşitul acestui an se vor încheia toate probele pentru exportul de gaze”.
Conducta de gaze cu Ungaria a fost finalizată în 2010, România având doi producători mari de gaze, Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care asigură două treimi din consum. Diferenţa este importată prin intermediari din Rusia. Oficialii OMV Petrom au spus de mai multe ori în ultimii ani că intenţionează să exporte gaze.