Acum patru ani, când Băsescu trâmbiţa reforma clasei politice, iar Tăriceanu inventa votul uninominal, credeam că noul sistem va fi mai bun măcar pentru că, de vreme ce trebuia să reprezinte colegii mai mici, aleşii vor fi mai legaţi de alegători, iar apoi mai autonomi în raport cu disciplina de partid. Acum recunosc: m-am înşelat ca un prost. Şi nu pentru că în campanie li se făceau cetăţenilor promisiuni ca la locale, de genul "dacă mă votaţi, o să aduc bani pentru investiţii în drumuri, şcoli şi spitale", ci din alte pricini.
Aşa cum s-a văzut rapid, departe de a avea un plus de libertate, noii aleşi au devenit nişte roboţei, mai supuşi partidelor decât atunci când candidau pe liste. Aşa se face că PDL-iştii au rămas pironiţi în scaune la fiecare moţiune de cenzură, România ajungând de râsul lumii fiindcă împotriva guvernelor Boc se adunau 200 de voturi, iar pentru rămânerea în funcţie nici măcar unul singur. La fel, ca să nu ignorăm nici păcatele opoziţiei, parlamentarii PSD şi PNL întrebaţi de ce nu merg la "dezbateri", n-au reuşit niciodată să explice, simplu, că Parlamentul era anexat de Guvern şi acesta de preşedinte, ci doar au repetat papagaliceşte că aşa "s-a decis" în propriile partide.
O dezamăgire şi mai mare a fost, însă, faptul că, în loc să marcheze primenirea clasei politice, noii aleşi s-au dovedit mai jalnici decât oricare dintre "veterani". Dovadă alde Anastase, Ridzi, Tălmăceanu, Urban, Bănicioiu, Surupăcean, Tuşa etc, etc.
Deşi USL a încercat schimbarea legii aşa încât doar candidatul clasat pe primul loc să ajungă parlamentar, PDL a contestat modificările la Curtea Constituţională, astfel că, din nefericire, alegerile de peste două luni se vor desfăşura după acelaşi tipic. PSD şi PNL se laudă deja că vor câştiga cu 50% plus unu majoritatea colegiilor, lucru de care mă îndoiesc, UDMR mizează pe feude, iar PDL-iştii respiră u
