Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare târg de universităţi din România îşi deschide porţile sâmbătă

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Sâmbătă şi duminică, 20-21 octombrie, Sala Palatului va fi locul de întâlnire a tuturor elevilor şi studenţilor români interesaţi de studiul internaţional şi de oportunităţi de dezvoltare personală. Pe parcursul celor 2 zile, cei peste 60 de expozanţi din 16 ţări din Europa, America şi Asia îşi vor prezenta ofertele educaţionale şi vor răspunde întrebărilor despre studiul în străinătate.

Vizitatorii RIUF vor avea acces la această ediţie la peste 500 de tipuri de programe de licenţă şi peste 300 de master, oferite de universităţi din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Suedia, Grecia, SUA, Germania, Franţa plus alte destinaţii. Printre expozanţi se numără şi câteva dintre primele 30 de universităţi din lume (conform topului QS): Harvard (locul 3 în lume), University of Oxford (locul 5 în lume), Imperial College London (locul 6 în lume), King's College London (locul 26 în lume) sau Hong Kong University of Science and Technology (locul 33 în lume). În plus, vizitatorii vor avea acces la peste 500 de burse oferite de universităţile şi instituţiile de învăţământ prezente la târg.

O oportunitate importantă pentru tinerii interesaţi de studiul în străinătate sunt prezentările şi seminariile ce vor avea loc la RIUF. Acestea sunt sesiuni de 45 de minute de dialog în care participanţii pot afla informaţii mai bogate decât printr-o simplă vizită la stand. În cadrul workshop-urilor vor fi prezentate informaţii despre diferitele sisteme academice şi particularităţile lor, despre faciltăţile oferite de universităţi pentru studenţi, despre paşii necesari realizării unei aplicaţii la studii în străinătate, dar şi despre oportunităţile de carieră şi modul în care universităţile îşi ajută absolvenţii să aleagă domeniul potrivit. Mai mult, Harvard University, Imperial College London şi Hong Kong University of Science and Technology vor susţine prezentări despre studiul la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Liga Europa: Debut cu dreptul pentru FCSB, 4-1 cu RFS Riga / Declaraţii din tabăra bucureştenilor

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia letonă RFS Riga, în prima etapă a tabloului principal din Liga Europa. UPDATE - Tehnicianul Elias Charalambous a declarat că speră ca victoria cu 4-1 să dea formaţiei

Tentativă de jaf armat la o bancă din Iași. Hoțul a intrat deghizat și i-a amenințat pe angajați

Libertatea acum 5 ore
Un bărbat cu barbă și mustăți false a încercat joi seară să jefuiască o bancă din municipiul Iași. Bărbatul i-a amenințat pe angajaţi cu un obiect care părea a fi un pistol şi le-a cerut bani, anunță Poliția. În cele din urmă, acesta a plecat cu mân

Informări publice - 27 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Todirel Razvan Silviu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 151/12.12.2023, prin care se autorizează lucrări de construire pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ ÎN REGIM P+1E+m, AMENAJARE TEREN, ORGANIZARE ŞANTIER, în judetul Bra

Melania Trump, interviu despre tentativele de asasinat asupra soțului. „Cred că în ambele cazuri au fost cu adevărat miracole”

HotNews acum 2 ore
Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite Melania Trump povesteşte într-un rar interviu difuzat de Fox News joi cum a trăit tentativele de asasinare a soţului său , Donald Trump, şi cataloghează supravieţuirea acestuia drept un ”miracol”, relatează AFP, p

Tragedie în Braşov, O femeie a fost ucisă pe trotuar de o remorcă scăpată de sub control

Ziare.com acum 2 ore
Tragedie în municipiul Braşov. O femeie de 46 de ani a fost ucisă, joi seară, 26 septembrie, de o remorcă scăpată de sub control. Victima a fost lovită, în timp ce se afla pe un trotuar, de remorca unei maşini, care s-a desprins în mers. Accidentul

Israelul anunță că a primit un nou ajutor militar din partea SUA, de 8,7 miliarde de dolari

HotNews acum 3 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat joi că a obţinut un nou pachet de ajutor militar american, în valoare de 8,7 miliarde de dolari, „în sprijinul efortului militar în curs al Israelului”, în plină escaladare cu gruparea libaneză Hezbollah şi

Peşti morţi pe luciul râului Bicaz. Autoritățile din Neamţ au transmis un mesaj RO-ALERT populației

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a anunţat că a transmis, joi, un mesaj RO-ALERT în trei comune din vestul judeţului, după ce pe luciul râului Bicaz au apărut mai mulţi peşti morţi. „În jurul orei 13.00, pompierii au fost înştiin

Virusul West Nile a ucis nouă români în sezonul cald. Numărul total al infectărilor consemnate de INSP

HotNews acum o ora
Un număr de 73 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate din 3 iunie până în 26 septembrie, se arată în cel mai recent raport publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele care s-au îmbolnăvit, n

Sondaj Curs! Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cele mai mari șanse să ajungă în turul al doilea de scrutin de la alegerile prezidențiale (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Un sondaj CURS ce vizează alegerile prezidențiale și parlamentare a fost făcut public astăzi. Potrivit acestuia Nicolae Ciucă are șanse să intre în al doilea tur al alegerilor prezidențiale împreună cu Marcel Ciolacu. Mai exact la primul tur de scru

Prima reacţie a SUA după ameninţările nucleare lansate de Putin: „Este total iresponsabil”

Mediafax acum 5 ore
Antony Blinken a calificat drept iresponsabil şi inoportun avertismentul lui Putin la adresa Occidentului cu privire la utilizarea armelor nucleare, scrie Reuters. „Este total iresponsabil, a declarat Blinken în cadrul unui interviu acordat MSNBC. „

Vremea

București
acum

20°
vin.

20°/32°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/27°
lun.

13°/16°
Iasi
acum

19°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/18°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

16°/22°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/17°
lun.

9°/10°
Timisoara
acum

19°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

12°/17°
lun.

10°/17°