Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic ortoped, reţinut pentru mită

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Medicul specialist ortoped Dan-Nelu Anuşca, angajat al Spitalului de Urgenţă Craiova şi conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie, a fost reţinut de procurori ieri, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită pentru a face o operaţie

Dan-Nelu Anuşca, medic ortoped la Clinica de ortopedie şi traumatologie a Spitalului de Urgenţă Craiova, dar şi conferenţiar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, a fost prins în flagrant ieri, chiar în unitatea medicală, în timp ce primea 1.200 de lei, şpagă de la sora unei paciente.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, o pacientă şi sora ei s-au plâns luni ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj că medicul Anuşca le-a cerut 2.000 de lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale de specialitate. Pentru că pacienta i-a dat doctorului numai 800 de lei, acesta a precizat că suma este mică şi nu acoperă intervenţia chirurgicală. Împreună cu sora ei, femeia care avea nevoie de operaţie a hotărât să-l denunţe pe medic. Ieri, în baza denunţului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii Anticorupţie şi cei de la SRI Dolj au organizat un flagrant. Sora pacientei a primit de la procurori suma de 1.200 de lei, bani care fuseseră marcaţi cu inscripţia „MITĂ“, şi s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde i-a dat medicului Anuşca diferenţa de bani pentru operaţia surorii. Imediat după ce femeia a ieşit din cabinet a intrat echipa operativă, care a făcut constatarea în flagrant a infracţiunii de luare de mită. După flagrant, medicul ortoped a fost ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a fi audiat de procurorul de caz. Ieri după-amiază, anchetatorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a medicului Dan-Nelu Anuşca, după care acesta a fost dus în arestul IPJ Dolj. Anuşca este ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Statutul elevilor, pus în dezbatere publică: vizează menţinerea interdicţiei folosirii telefonului în ore

Mediafax acum 4 ore
„Am lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învăţământ preuniversitar: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) şi Statutul elevului. Faţă de documentele în vigoare

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum 2 ore
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 20 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°