Ca în fiecare an cântăreţii de muzică populară, dar şi novicii în această meserie ne încântă, prin prisma Festivalului „Maria Lătăreţu” cu vocile lor, care ne aduc aminte de tradiţii şi frumos. Anul acesta festivalul va debuta pe 6 noiembrie, dar până atunci organizatorii fac ultimele pregătiri pentru preselecţie. Se aleg cei mai buni şi se trage linie în data de 25 octombrie, la ora 10:00, la Casa de Cultură din Târgu-Jiu, Sala Orchestrei.
An de an în Târgu-Jiu se organizează unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică populară din ţară, Festivalul „Maria Lătăreţu”. Luna noiembrie va debuta cu muzică populară de excepţie, interpretată de cântăreţi, unu şi unul. Preselecţia va avea loc în data de 25 octombrie, la ora 10:00, la Casa de Cultură din Târgu-Jiu, Sala Orchestrei iar festivalul se va desfăşura de pe data de 6 până pe 9 noiembrie. Această ediţie se adresează soliştilor vocali şi instrumentişti neprofesionişti (neangajaţi într-o instituţie profesionistă de spectacole). Secţiunile Festivalului: a) solişti vocali; b) solişti intrumentişti. Participanţii trebuie să ştie că trebuie să achite la casieria Ansamblului o taxă de participare/ înscriere de 25 lei. Repetiţiile cu orchestra se vor desfăşura în fiecare zi de concurs, începând cu 6 noiembrie, ora 9, la sediul Ansamblului profesionist ,,Doina Gorjului”. Acompaniamentul orchestral, pe toată durata festivalului, va fi asigurat de orchestra Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului”. Spectacolele-concurs se vor desfăşura în zilele de 7 şi 8 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor, ziua de 9 noiembrie fiind rezervată pelerinajului la Casa-muzeu ,,Maria Lătăreţu” de la Bălceşti, precum şi Galei Laureaţilor. Ordinea intrării în concurs se va afişa în fiecare zi la locul de cazare şi la sala de repetiţii. Nu va exista o tragere la sorţi, asigurându-se astfel o varietate zonală a spectacolelor. În