Ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Oliver Grogan, a reiterat, într-o întâlnire cu secretarul de stat al MAI Marian Tutilescu, sprijinul ţării sale pentru aderarea României la Schengen, Irlanda urmând să preia, din 2013, preşedinţia Consiliului UE.
Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Marian Tutilescu, l-a primit, marţi, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), pe ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Oliver Grogan.
În cadrul întâlnirii, Tutilescu a subliniat faptul că România şi Bulgaria au îndeplinit toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen.
"Oficialul irlandez a reiterat sprijinul ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen", a precizat MAI, potrivit Mediafax.
Totodată, cei doi oficiali au analizat priorităţile viitoarei preşedinţii irlandeze a Consiliului UE, din sfera afacerilor interne şi în special chestiunile legate de implementarea Registrului cu numele pasagerilor, combaterea traficului de droguri, extinderea UE, partea română exprimând disponibilitatea de a coopera în vederea atingerii obiectivelor comune.
Ministerul de Externe arăta, în septembrie, că majoritatea statelor membre continuă să susţină ferm aderarea României la spaţiul Schengen, Olanda şi Germania arătând că aşteaptă pentru luarea deciziei raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare din decembrie al Comisiei Europene.
De asemenea, MAE menţiona că Belgia şi-a exprimat susţinerea pentru aderarea României, cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Bruxelles.
Preşedintele Traian Băsescu declara, după întrevederile de la Bruxelles cu oficialii UE, că în discuţii s-a exprimat convingerea că cel mai târziu în luna decembrie se va lua o decizie cu privire la data aderării la Schengen.
@