”Este o tragi-comedie: plângi după bani și râzi de cei care stau la rând să ia bilete” – cam așa era definiția dată filmelor proaste pe vremea copilăriei mele.

O astfel de tragi-comedie ne-a fost servită de mass-media locala săptămâna trecută, partea hazlie fiind reprezentată de discuția internabilă purtată în jurul unor milioane pierdute de investitorii care au ales – cu bună știință – să-și pună banii într-o pușculiță înregistrată în British Virgin Islands.

Tragedia este, în opinia mea, faptul că din toată această discuție lipsește partea nevăzută a icebergului, care ne arde (sau ne răcorește J) la buzunare pe toți cei care plătim impozite în această țară, nu doar pe săracii investitori ale căror milioane s-au evaporat precum apa din Marea Caraibelor: impozitarea câștigurilor din astfel de investiții!

Dar cum funcționează sistemul de impunere al acestor câștiguri?

Conform art. 67, alin. (3), lit. a)  din Codul Fiscal, toți cei care obțin câștiguri din tranzacționarea de titluri de valoare pe piețele externe sunt obligați să depună trimestrial o declarație de impozit în care să informeze autoritățile fiscale române despre câștigurile obținute și să plătească un impozit de 16% pe aceste sume. Codul fiscal prevede chiar posibilitatea ca eventualele pierderi înregistrate în anumite tranzacții să fie compensate cu profiturile obținute din alte tranzacții, impozitul fiind calculat doar pe câștigul net.  De asemenea, se face și o regularizare anuală, iar în situația în care în impozitul final datorat este mai mic decât suma plăților anticipate trimestriale contribuabilul are dreptul la o restituire de impozit de la autoritățile fiscale.

Teoria este frumoasă, întrebarea care se pune este însă următoarea: câți dintre cei care obțin astfel de câștiguri respectă aceste reguli, având în vedere că statele în care intermediarii de astfel d