Achiziţia combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea presupune nu doar plata celor 54,8% din acţiuni, ci şi returnarea datoriilor, repornirea instalaţiilor, achiziţia de materii prime din import. Factura minimă ar putea fi de un miliard de euro, sumă pe care doar un mare investitor o poate asigura.

Dacă se merge şi pe pista falsă de a se achiziţiona rafinăria Arpechim de la OMV, pe principiul că asigură materie primă, mai este nevoie de alţi 500 de milioane de euro. Şi nu e de ajuns, pentru că repunerea în funcţiune presupune apoi construcţia unei reţele de distribuţie, în condiţiile în care piaţa e dominată de trei mari jucători, iar consumul de carburanţi este în scădere, atât în intern cât şi extern .

Dispariţia combinatului înseamnă scufundarea unui întreg judeţ, pierderea unui mare exportator, adâncirea deficitului de cont curent şi mii de probleme sociale. Odiseea privatizării Oltchim, care a început în 2001, a atins punctul culminant zilele trecute, când aventura unui „biet ziarist din Caracal” şi politician exotic, declarat învingător la licitaţia de adjudecare a celor 54,8% din capitalul societăţii, a monopolizat mass-media.

Citeşte mai multe despre acest subiect controversat, pe www.incomemagazine.ro

Discursurile bombastice ale lui Dan Diaconescu conform cărora suma de 45 de milioane de euro pe care a înaintat-o drept ofertă de cumpărare salvează atât Oltchim, cât şi locurile de muncă de la combinat, nu se susţin decât dacă se prezintă întreaga reţetă financiară a ieşirii din colaps.

Prima serie a acestei telenovele s-a încheiat cu suspendarea privatizării şi o nouă strategie guvernamentală pentru combinatul de la Râmnicu Vâlcea. Urmează o a doua serie, plângerile penale, procesele şi scandalul mediatic. În paralel însă, se va încerca o nouă privatizare. Ce trebuie să ştie investitorul interesat cu adevăra