În timp ce Oana Mizil – după scandalul însoţit de repudierea partidului din care făcea (şi vedem că mai face) parte - primeşte din partea intransigentului Victor Ponta OK-ul pentru a candida din nou (cu eficienţa cunoscută în planul prestigiului formaţiunii), un activist cu performanţe de necontestat (fost senator şi deputat, ba chiar şi consilier prezidenţial) ca Octavian Ştireanu este lăsat pe dinafară. Nu contează că la precedentul scrutin a avut cel mai bun scor în colegiul din care s-a calificat, prin alchimia acestui tip de vot absurd, candidatul de pe locul doi şi nici că în toată perioada de bejenie de partid a fost unul dintre cei mai activi reprezentanţi ai PSD, tratând cu maximă responsabilitate funcţia pe care o deţinea în Consiliul Naţional. Se pare că a contat mai mult faptul că a lucrat cu preşedintele fondator (tata-socru îl scuza chiar, într-o discuţie particulară, de faptul de a fi fost „prea aproape” de ştiţi dvs. cine) sau chiar acela că s-a aflat în echipa celui pe care adversitatea prezidenţială l-a trimis după gratii din motive de... campanie electorală!

Dar să nu ne mirăm degeaba. Alcătuirea listelor (deşi nu se mai votează pe liste) de candidaţi rămâne un etern prilej de dispute, niciodată rezolvabile. Dacă Năstase a încercat un experiment democratic în 2004 – lăsând la latitudinea organizaţiilor cea mai mare parte a deciziilor, în urma unor scrutinuri interne - nici Geoană şi nici Ponta nu s-au mai încurcat cu astfel de farafastâcuri. Geoană şi-a promovat liniştit oamenii din „primul inel” al relaţiilor sale, cedând baronilor locali – de a căror susţinere era dependent – dreptul de a-şi împinge în parlament reprezentanţii grupurilor de interese. În aceeaşi linie, Ponta este şi el dependent de o „cupolă” compusă din cei mai puternici şefi de organizaţii – Vanghelie, Dragnea, Niţă, Hrebenciuc, Nichita, Mazăre şi Nicolescu – cărora le-a c