Actriţa americană Megan Fox a anunţat, miercuri, că a devenit mama unui băieţel, la sfârşitul lunii septembrie, informează Reuters.
Acesta este primul copil al artistei americane cu soţul ei, actorul Brian Austin Green.
Megan Fox, în vârstă de 26 de ani, a făcut acest anunţ pe pagina ei de Facebook, precizând că a dorit să comunice ea însăşi lumii întregi această informaţie specială.
"L-am născut pe fiul nostru, Noah Shannon Green, pe 27 septembrie. Este sănătos, fericit şi perfect. Suntem norocoşi pentru că avem posibilitatea de a fi părinţii acestui suflet frumos şi îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a permis să cunosc acest tip de legătură, de dragoste imaculată", a scris actriţa americană.
Megan Fox şi Brian Austin Green, în vârstă de 39 de ani, s-au cunoscut în 2004, s-au logodit în 2006, s-au despărţit la începutul anului 2009, dar s-au căsătorit în cele din urmă în iunie 2010, în Hawaii.
Megan Fox a devenit cunoscută după ce a jucat în primele două filme din seria "Transformers". Actriţa a fost concediată din distribuţia celui de-al treilea film din această franciză, cu câteva zile înainte de începerea filmărilor, după ce îl comparase pe regizorul francizei, Michael Bay, cu Hitler şi cu Napoleon şi a spus că "este un adevărat coşmar să lucrezi cu el".
Brian Austin Green a preferat să apară într-o serie de producţii independente şi de televiziune după încheierea popularului serial "Beverly Hills, 90210", în anul 2000. Actorul american are un fiu, Kassius, dintr-o relaţie anterioară, pe care a avut-o cu colega lui din distribuţia serialului "Beverly Hills, 90210" Vanessa Marcil.
Actriţa americană Megan Fox a anunţat, miercuri, că a devenit mama unui băieţel, la sfârşitul lunii septembrie, informează Reuters.
Acesta este primul copil al artistei americane cu soţul ei, actorul Brian Austin Green.