Fumatul în maşină poluează de trei mai mai decât maximul prevăzut de Organizaţia Monidială a Sănătăţii (OMS) pentru calitatea aerului din interior. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de savanţii de la Universitatea din Aberdeen, care afirmă că acest nivel de poluare poate afecta sănătatea copiilor şi a celorlalţi adulţi nefunători care se află în maşină.
Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au analizat 83 de călătorii cu maşina, având o durată medie de 27 minute, dintre care în 34 nu s-a fumat, scrie Agerpres.
În cazul călătoriilor cu fumători în maşină, nivelul de particule fine de poluare s-a cifrat în medie la 85 micrograme/m3, adică de zece ori mai mult decât la călătoriile cu nefumători (7,5 micrograme/m3 în medie). OMS a fixat pragul mediu de concentraţie de particule fine în 24 de ore la maximum 25 micrograme/m3 pentru calitatea aerului interior.
Legat direct de cantitatea de ţigări fumate, nivelul de particule fine a culminat cu 385 micrograme/m3 în medie, recordul măsurat fiind de 880 micrograme/m3 la călătoriile cu fumători în maşină, precizează autorii studiului.
Chiar şi în trei călătorii cu nefumători în maşină, nivelul particulelor fine a fost uşor peste norma OMS.
Creşterea particulelor fine din aer este un factor de risc pentru diferite boli cardiovasculare şi respiratorii, precum şi pentru cancerul la plămâni. Fumatul pasiv duce la probleme de sănătate la copii, printre care moartea subită, astmul, diferite probleme respiratorii şi patologii ale urechii, arată dr Semple. 'Copiii, adaugă el, riscă cel mai mult pentru că au o frecvenţă respiratorie mai rapidă, un sistem imunitar mai puţin dezvoltat şi nu se pot îndepărta de sursa (fumatului), fie că sunt acasă sau în maşină.'
Autorii studiului precizează că sunt pe deplin de acord cu propunerea de interzicere a fumatului în maşină,