Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intră Alvarez! Bonetti vrea să-l introducă pe hondurian cu Gloria şi se gândeşte să-l titularizeze chiar şi în derby-ul cu Rapid

Publicat in Pro Sport, joi 18 octombrie 2012 ·

Edgar Alvarez (32 ani) a revenit săptămâna trecută la antrenamentele lui Dinamo, după ce, timp de o lună, şi-a tratat în Italia problemele musculare

Hondurianul s-a pregătit alături de echipă, iar Bonetti speră să-l aducă la cea mai bună formă până luni, când Dinamo o întâlneşte pe Rapid

În numai patru zile, Dinamo va juca două meciuri pe propriul teren, mâine cu Gloria Bistriţa şi luni împotriva Rapidului. Cu această ocazie, tehnicianul Dario Bonetti va încerca să-l "reactiveze" pe Edgar Alvarez. Fostul mijlocaş al lui Palermo, AS Roma, Bari sau Livorno a fost adus în această vară în "Ştefan cel Mare", dar nu a bifat decât un meci în tricoul "câinilor", pe 17 august, împotriva Concordiei. Adică acum exact două luni! Jucătorul s-a accidentat atunci şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare mai lungă, a cărei ultimă parte s-a consumat în Italia. Întors săptămâna trecută la Bucureşti, Alvarez a revenit treptat în ritmul de pregătire al coechipierilor, iar Bonetti ar vrea să-l titularizeze în derby-ul cu Rapid.

E pariul lui Bonetti

Prin această mutare, italianul îşi doreşte să le demonstreze celor care l-au contestat în permanenţă pentru aducerea hondurianului. To-tul depinde însă de randamentul pe care jucătorul îl va da în întâlnirea de mâine, împotriva Gloriei Bistriţa. Conştient că mijlocaşul nu poate face faţă fizic ca titular în două meciuri jucate la un interval atât de scurt, Bonetti vrea să îl introducă în ultima jumătate de oră a întâlnirii cu ardelenii.

În cazul în care Alvarez va da satisfacţie în minutele pe care le va avea la dispoziţie, el va fi favorit să înceapă, din primul minut, derby-ul cu Rapid, în banda dreaptă a liniei mediene. Fapt logic, în condiţiile în care ceilalţi jucători pe care Bonetti i-a utilizat pe acest post în actualul sezon nu au mulţumit: Curtean s-a descurcat mai

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 14 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 26 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°