Cel mai controversat transfer, al ultimilor ani, din hocheiul românesc, Petreş Tivadar de la Ciuc la Braşov, s-a încheiat cu semnarea unui acord de transfer între cele două cluburi. După negocieri între Corona şi HSC Miercurea Ciuc, care durează încă din luna mai, s-a ajuns într-un final la un consens. Tivadar a semnat cu formaţia Corona Braşov un contract valabil trei sezoane. El nu va avea drept de joc în meciurile din campionat, în care Corona va juca împotriva celor de la HSC Miercurea Ciuc, însă va putea evolua în Cupa României şi în Liga Mol. „Sunt bucuros că voi face din nou ceea ce-mi place, să joc hochei. Eu am fost corect cu fostul meu club, nu acelaşi lucru îl pot spune despre ei. Sunt jucător profesionist şi vreau să aleg cele mai bune condiţii şi cel mai interesant proiect. La Braşov avem condiţii mult mai bune ca la Miercurea Ciuc, un antrenor foarte bun, care ştie să creeze o atmosferă deosebită în vestiar şi sunt convins că voi face o treabă bună aici”, a spus hocheistul Coronei, Petres Tivadar. „Suntem fericiţi că s-a încheiat cu bine pentru noi acest subiect. Nu vreau să mai comentez etapele desfăşurării acestei telenovele. Avem încredere că Tivadar Petres va da totul pentru echipa noastră şi sunt convins că şi antrenorul Lindqvist a câştigat un jucător important pentru echipă”, a spus vicepreşedintele clubului Corona, Emilian Cernica. În altă ordine de idei, Corona Braşov a învins ieri seară, în deplasare, cu scorul de 9-2 (3-0, 4-0, 2-2) formaţia Steaua Rangers Bucureşti. Pentru braşoveni au punctat Csanad Virag de trei ori, Peter Robert de două ori, Hietamaki, Rawlik, Zsok şi Mihăilescu câte odată.
Cel mai controversat transfer, al ultimilor ani, din hocheiul românesc, Petreş Tivadar de la Ciuc la Braşov, s-a încheiat cu semnarea unui acord de transfer între cele două cluburi. După negocieri între Corona şi HSC Miercurea Ciuc, care durează